ACUM si RESPIRATIA

Sunt momente in care tristetea fara motiv ma indreapta spre introspectii adanci.

Descopar atunci ascunsa o urma de frica. Stiu ca trebuie scoasa la lumina, trasa de sub bordura unde s-a aciuat. O iau incet, pe indelete, ca pe un adolescent rebel. Ii pun intrebari si astept raspunsul.

Asa am descoperit mai multe filoane de temeri: teama pentru job, teama ca nu sunt o mama buna, teama ca gresesc luand o anumita decizie, teama de...teama...

Sau pur si simplu o teama nedefinita, colectiva. Aceea e preluata, mostenita de unul din corpuri, dar si ea trebuie dezgropata.

Le-am luat pe rand si le-am pus fata in fata cu gandul care le genera. Am realizat ca totul era doar o plasmuire a mintii orientata spre trecut sau spre viitor. Complet rupta de prezentul ACUM.

Mi-a prins atat de bine ceea ce spunea Eckhart Tolle: ACUM ce problema ai?

Raspunsul este: ACUM totul e minunat! Respir! Ma simt bine! Nu am niciun disconfort!

De ceva vreme, aceasta intrebare, care ma raporteaza la clipa ACUM, a devenit instrumentul de constientizare. De tragere de atentie ca sunt in Tra Lala Land, ca mintea sare ca o capra de munte, din colt in colt.

De cate ori simt ca ma pierd in ganduri, ma trag de maneca cu acest bookmark: ACUM.

ACUM si RESPIRATIA, singura care insoteste momentul ACUM...

Aerul care intra, aerul care iese...Atat.

Imi amintesc din ce in ce mai des de aceasta lectie a respiratiei...

Prima data am auzit-o de la fiul meu. 

Ma intorsesem de la job, innegurata si competitiva, gata sa mut muntii din loc si sa schimb firescul. 

M-am luat de Simba(adolescentul cald, lin, radios, spontan care m-a ales sa joc rolul de mama in viata asta), pe atunci clasa a 6-a si in prag de teze scolare.

-Ce ai facut tu azi util pentru tine?!

-Cum ce?! Am respirat! Uite ce bine o fac: inspir, expir...

 Si da, o facea tare bine.

Peste doi ani am primit si lectia din varf de munte: 10 zile intr-o tacere deplina, timp in care am stat in fund si am urmarit respiratia. Adica Vipassana.